Azi, la terapie, printre altele, am fost întrebată ce a făcut mama mea bun pentru mine.
Înainte de a vă împărtăși răspunsul meu, aș vrea să fac o mică paranteză. Din 2017, de când am devenit mamă, m-am schimbat foarte mult. În urma transformării, implicit, au avut loc modificări și în relațiile pe care le-am avut cu cei din jur. Astfel, unele relații au devenit mai bune, altele, din contră, au devenit mai reci, s-au chiar s-au încheiat. Nu știu dacă eu m-am schimbat în bine sau în rău. Însă știu că m-am schimbat fundamental. Mi s-au schimbat prioritățile, am început să simt anumite lucruri mult mai intens, am învățat să spun nu și multe altele.
Și relația cu mama mea a avut de suferit din momentul în care am născut. Citind multe despre copii, despre cum ar trebui educați, despre cum ar trebui tratați, despre emoții și așa mai departe, am început să simt multă durere. Pentru că eu nu am fost crescută așa cum am început să conștientizez că ar trebui să fie crescut un copil. Și fetița din mine s-a răzvrătit. Dar în loc să își ceară drepturile, a preferat să se depărteze, așa cum a fost învățată mereu să facă. Să nu deranjeze…
Și uite așa, când am fost întrebată azi ce a făcut mama mea bun pentru mine, am rămas mută. Tăcere!
Cu toate acestea sunt ferm convinsă că lucrurile nu stau așa! Mama mea mă iubește și a făcut totul pentru mine, sunt sigură de asta! Și atunci? De ce îmi e așa de greu să îmi amintesc lucrurile frumoase care ne aduc împreună?
Iată că mi-am propus acum, să mă întorc la mine, cea dinaintea de a avea copil. Cea pentru care mama era totul.
În primul rând, mămica mea a ales să mă poarte în pântece și să îmi dea naștere! Asta în condițiile în care avea deja 2 copii. Putea să aleagă altfel, dar n-a făcut-o. M-a ales pe mine!
Am venit pe lume într-o perioadă foarte grea, cea a regimului comunist! Mâncarea se găsea greu, se stătea la cozi și pentru pâine. Mama era nevoită să gătească noaptea, deoarece doar atunci erau gaze pe conductă. Spăla hainele cu mâna, neavând mașină de spălat rufe. Și în plus, mergea și la serviciu. Și, ținând cont de toate cele menționate, a făcut ea cumva astfel încât să cresc sănătoasă și să fiu bine îngrijită.
În ciuda banilor puțini și a felului în care se procurau alimentele, îmi aduc aminte că în fiecare duminică luam masa de prânz împreună, în familie. Și în fiecare duminică aveam friptură cu piure de cartofi. Și în fiecare duminică avea grijă să ne facă un desert. Era sărbătoare la noi în casă! Țin minte că punea tata muzică, pregăteam cu toții masa în sufragerie și ne bucuram de duminica în familie! Este acum și o emisiune care se numește așa. La mama acasă chiar avea o însemnătate majoră această „duminică în familie”! Eu, spre exemplu, nu am mai reușit să păstrez acest obicei și regret!
Când am mai crescut și am mers la școală, mămica mea a decis să îmi respecte hotărârea de a studia pianul, deși ea era de altă părere. Și a continuat să îmi respecte deciziile din punct de vedere profesional și să mă susțină atunci când îi solicitam sprijinul. Sunt acum la acest nivel profesional și datorită ei!
În fiecare an a avut grijă ca de Crăciun să avem brad împodobit în casă. Și, bineînțeles, să găsim fiecare cadou sub brad. Da, erau momente când mi-aș fi dorit jucării și primeam în schimb haine, dar fără excepție, primeam cadouri în fiecare an!
Mi-a suportat ifosele! Îmi aduc aminte că, mare fiind deja (cred că aveam vreo 20 de ani), dintr-un anume motiv trebuia să țin regim și să mănânc nesărat. Și m-au apucat pe mine crizele, că nu pot mânca nimic, că vreau să îmi fac un piure de cartofi, dar cu sare și cu unt. Numai că nu aveam unt în casă. Așa că draga mea mămică, a coborât să îi cumpere prințesei unt. Deși era deja seară, iar afară era frig și ploua!
Mi-a luat apărarea în nenumărate cazuri. Și sunt sigură că nu știu eu de câte ori s-a certat cu tata pentru a-mi ține partea!
A renunțat la jobul ei pentru a avea grijă de primul meu copil. În acel moment mă deranjau deja multe lucruri și da, relația noastră s-a răcit considerabil, dar nu pot contesta faptul că a avut grijă de copilul meu cum nimeni alta nu ar fi putut-o face.
Deși este bătrână și cu diverse probleme de sănătate, continuă să mă ajute, când poate. Fie că îmi gătește din când în când, fie că are grijă de copii când am nevoie.
Și tot din dragoste pentru copiii ei, implicit pentru mine, mămica mea dragă mereu ne amintește că, dacă va veni o vreme când va cădea la pat bolnavă, să o ducem la un azil. Să nu ne chinuim noi, că nu de asta ne-a făcut!
Dragostea unei mame este dincolo de timpuri, concepții ori educație. Mama mea, din păcate, a avut o copilărie grea. Pe mine m-a crescut așa cum s-a priceput mai bine. Sunt sigură că dacă ar fi putut altfel, ar fi făcut-o. Conștientizez acum că în anumite lucruri a greșit. Dar oare trebuie să o pedepsesc? Sau să îi arăt, de fapt, prin exemplul propriu ce înseamnă o relație închegată, bazată pe încredere, iubire, blândețe și respect?
Logic ar fi a doua variantă. Dar e atât de greu! Am crescut în epoci diferite, suntem în paradigme diferite. Dar îmi promit că voi încerca!