În mai puțin de o săptămână va fi Paștele. Cea mai importantă sărbătoare creștin ortodoxă. O sărbătoare care necesită întâi multă smerenie, rugăciune, post și fapte bune.
Gospodinele românce pregătesc deja preparate culinare multiple, pe toate gusturile, dar, mai ales, conform tradiției. În timp ce mâncărurile se coc în cuptoarele încinse, casa este dată cu fundul în sus, pentru curățenia generală.
Cum mă pregătesc eu? Mda… bună întrebare.
Smerenie, rugăciune? Vezi să nu. De câteva zile mă enervez și frustrez la job. Nu înțeleg nici eu prea bine de ce, pentru că, în afară de faptul că mi se pare o nedreptate, nu am nimic altceva de făcut. Iar pentru că îmi permit să mă las afectată îmi fac tot mie un defavor, deci n-am nimic de câștigat.
Fapte bune? Singurele la care mă gândesc acum sunt cele îndreptate către mine. Prea mult timp am încercat să îi mulțumesc pe alții, mai puțin pe mine. Cred că a venit și rândul meu să fiu o prioritate, să mă răsfăț și să mă iubesc. Sună bine, nu? Sună, că altfel, n-am niciun plan concret de pus în practică!
Nu-i nimic. Recuperez în bucătărie. Am mobilă nouă, complet utilată, voi prepara un drob delicios, de te lingi pe degete. Sper sa mai găsesc ingredientele necesare. În caz contrar, chiar ne vom linge exclusiv degetele!
La un moment dat cochetam cu ideea de a face eu cozonac. Să miroasă și la noi a sărbătoare. Dar când m-am gândit ce distractiv va fi pentru cei 2 băieți să se joace în făină și ce frumos vor „decora” ei noua mea bucătărie, am renunțat. Miroase bine cozonacul în casă și dacă îl cumperi cald! 😀
Așa că mai am o șansă de reușită: curățenia. Aici am ceva șanse mai mari dacă este frumos afară și pleacă băieții la joacă în parc. Eu, singură în casă, cu aspiratorul și mopul la îndemână, va fi lună cât ai clipi. Asta după ce mut tonele de jucării dintr-o parte în alta, după ce le-am adunat de prin toată casa, fiind aruncate în cele mai nepotrivite și inaccesibile locuri. Sper doar să nu pățesc ca anul trecut când se împărțea deja Lumina Sfântă, iar eu respiram ușurată, abia terminând treaba.
Par pregătită și anul ăsta de Paște?
Eu zic că da. Pentru că și anul acesta am de gând să fierb ouă, pe care apoi să le vopsesc împreună cu copiii mei în cele mai creative moduri. Distracția va fi maximă, va fi un moment de conectare de neînlocuit.
Și uite așa, în timp ce scriu acum, mi-a venit în minte imaginea băieților mei care vor ciocni ouăle vopsite de ei. În casa noastră, curată sau nu, vor răsuna vocile cristaline ale lor: „Hristos a înviat! Adevălat a înviat!” Cum să nu fie cel mai fericit Paște?
Acum sunt pregătită!
Photo courtesy of Laura Stone from Dreamstime.com